panouri solare

Casa Verde: s-a dublat subventia pentru centrale cu peleti

De la 1 iulie 2010, cei care si-au construit o casa vor putea beneficia de subventiile de la stat pentru sisteme de incalzire ecologice, in cadrul programului Casa Verde. E vorba de panouri solare, sobe peleti si rumegus.

Astfel, potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, a fost majorata subventia pentur centralele cu peleti si rumegus de la 3.000 de lei la 6.000 de lei, relateaza Mediafax.

Pentru a beneficia de subventie, doritorii trebuie sa-si depuna dosarele la agentiile pentru protectia mediului, iar banii vor fi virati din contul Administratiei Fondului pentru Mediu dupa ce beneficiarul va depune factura pentru lucrarea care i-a fost executata.

Pentru inceput, pentru acest program sunt disponibili 110 milioane de lei, iar orice persoana fizica sau firma poate beneficia de subventie, pe baza notei de receptie si a facturii, fiind nevoie si de cartea de identitate si de actul pe proprietate, precum si de dovada ca nu are datorii la stat si a existei unui cont in care sa i se livreze banii.

De ce panouri solare?

Soarele ne furnizează zilnic energie, de sute de ori mai multă decât avem nevoie, în mod gratuit și taxe și impozite.
Teoretic, energia solară este nelimitată. Practic, anual nu mai puțin de 1000 k/h „ating“ fiecare metru pătrat al casei dumneavostră. Cât din această energie folosiți ?

Viitorul nostru depinde de soare!
Folosind panouri solare de înaltă calitate de la Estec, acum aveți ocazia să rețineți și să folosiți o mare parte din energia solară a Soarelui. Sistemele de panouri solare Estec sunt special concepute pentru consumatorii de energie solară din Europa Centrala. Aceste panouri solare transformă energia Soarelui în energie calorică. Detalii...

Istoria energiei solare

Cucerirea de către om a noi surse de energie a constituit un factor fundamental in dezvoltarea societătii. Cândva, prin 1850, pricipalul combustibil era incă lemnul, care a oferit treptat locul cărbunelui, prin 1910. Apoi, incepând cu anii ’50 a fost detronat de combustibilul lichid şi gazos, respectiv ţiţei şi gaze.

Dintre formele noi de energie enumerăm energia solară, care aşa cum putem vedea se foloseşte din ce in ce mai des de către popoare. Conversia luminii solare in curent electric se practică din jurul anilor ’60 când se folosea pentru alimentarea cu energie a aparatelor de bord instalate pe sateliţi şi alte nave cosmice, şi mai apoi, pentru balize luminoase pe mare sau pe aeroporturi. Detalii...